Apr 10
29
Tinteste cat mai sus!
Se spune ca scoala asa cum o stim astazi a aparut odata cu industrializarea, din nevoia de a produce muncitori ascultatori, disciplinati, care sa se poata supune regulilor dictate de autoritati.
Si aceasta productie a inceput de la varste mici, atunci cand copiii au fost pusi in bănci, pentru a intelege ca toti sunt la fel, egali, niciunul diferit, niciunul nu are voie sa gandeasca ALTFEL (chiar daca nu i se spune acest lucru, dar asta este invatat)….
…Pentru a spune ceva, trebuie sa ridice mana, TOTI au invatat si TOTI am invatat aceleasi lucruri, ne-au fost setate aceleasi programe, asa cum programezi cu o telecomanda programele pe care vrei sa le redea televizorul şi…
…In final toti au devenit muncitorii de care societatea avea nevoie (bunicii si strabunicii nostri), iar mai nou, odata cu evolutia tehnologiei si implicit a societatii, am devenit functionari, economisti, doctori, contabili, profesori, etc. (noi si parintii nostri), dar toti cu aceleasi orizonturi ingustate si limitate de aceasta programare sociala.
Daca ne uitam atent in jurul nostru, observam ca majoritatea sunt doar niste muncitori, caci altceva nu prea stiu sa fie…incepand cu parintii care îi cresc, profesorii care ii învata sau batranii care isi iau pensii de prin intreprinderile pe unde au fost…muncitori. Toata viata lor!
Prizonieri in propria viata! Asta este rezultatul unui lung proces de educatie prin manipulare, prin uniformizare şi privare de libertatea de exprimare a viselor, credinţelor si valorilor individuale.
Singura educatie reala este cea care incurajeaza pe cel educat sa scoata la lumina tot ce are mai bun in el! Sa-l lase sa viseze, sa ii fie stimulata creativitatea, sa isi urmeze propria cale! Sa depaseasca limitele, sa-si poata atinge telurile si idealurile. Sa creasca liber si neconstrans de nimic. Sa devina independent total , sa-si urmeze drumul, sa nu mai actioneze programat, sa se dezvolte si sa poata transmite dintr-o asemenea educatie si altora.
Caci au atata nevoie de libertate, spiritele mici si dependente…
Dar cum sa facem ca sa avem parte de educatia reala care sa duca spre succes, cand spiritul de turma caracterizeaza intreaga societate???
Educa-te si educa-ti copiii! Constientizeaza lumea in care traiesti si incearca sa faci invers decat fac TOTI. Daca esti pe acest site iti garantez ca nu faci parte din turma asa ca permite-ti sa TINTESTI CAT MAI SUS; chiar daca nu vei realiza tot ce-ti propui, vei realiza infinit mai mult decat cei care au pierdut pariul cu programarea sociala, iar pe termen lung vei fi capabil sa te eliberezi de limitele sociale si sa faci TOT ce iti propui!
Mult Succes!





Introdu adresa ta de email si numele in formularul de mai jos pentru a primi GRATUIT primul meu PDF.

