Jun 10
22
Dor de libertate
Este o dimineata innorata. Azi noapte a plouat cu tunete si fulgere. Ma uit pe geam. De cateva zile am observat pe terasa unei cladiri doi pui de pescarusi in lupta lor cu viata. Acum sunt amandoi uzi si pleostiti si ciugulesc ceva, adus probabil de parintii lor de pe trotuarul de jos sau cine stie de unde….Tatal probabil, este cel care sta si-i priveste de undeva de sus, cred ca-i mai si cearta judecand dupa croncanituri, in timp ce mama roieste in jurul lor, mai blanda si evident, mai ocrotitoare. Ei piuie ceva ciudat, un sunet diferit de al “adultior” si se tot invart de colo colo. Isi deschid aripile, privesc spre ceilalti pescarusi care zboara deasupra cladirii, sau care dau o raita pana la mare si se intorc apoi repede si-si doresc in mod clar sa aibe si ei aceasta libertate de miscare. Asa invata probabil, prin stimularea dorintei. Privind in sus, spre cer, si dorind sa-i atinga inaltul si ascultand tumultul marii si dorind sa-i simta nemarginirea…
Este o lectie din care si noi putem invata: puii vor sa scape de dependenta cat mai repede si sa-si castige libertatea absoluta , in timp ce noi, oamenii, ramanem dependenti cat mai mult timp pentru a nu iesi dintr-un anume spatiu de confort, pentru ca nu ne dorim asumarea vreunei responsabiliati, pentru ca suntem profitori si comozi si doar “mimam” libertatea de vreme ce nu suntem capabili sa ne-o castigam sau sa ne-o pastram. Dar nu numai de la pui avem de invatat, ci si de la parintii lor, care nu-i sufoca si nu-i cocolosesc de teama sa nu li se intample ceva rau. Acea temere dusa la extrem de noi oamenii, atat de extrem ca, chiar si atunci cand copiii cresc, parintii le controleaza la fel de mult fiecare miscare dintr-o grija nejustificata de vreme ce orice om trebuie sa-si poarte singur de grija. Sa actioneze liber , sa gandeasca liber, sa fie capabil sa ia decizii, sa-si asume raspunderi, sa traiasca dupa propriile norme si nu dupa cele impuse de altii.
Revin la vecinii mei de vis-a-vis, puii de pescarus, pe care ii recunosc acum, dupa penajul cenusiu-urat. Peste cateva zile nu-i voi mai recunoaste, vor deveni albi si frumosi, vor zbura singuri pe deasupra cladirilor, pe deasupra marii, ii voi inatalni si in valuri pescuind vreun guvide dar si prin oras in cautare de resturi de mancare. Vor deveni liberi! Nu vor mai avea nevoie de parintii lor si nici de terasa vreunei cladiri ca sa se simta in siguranta.
Vor imbratisa libertatea si o vor simti deplin in fiecare varf de pana, in fiecare sunet emis in eter. Fiindca se nasc cu un dor de libertate si cresc ostoindu-si zilnic acest dor prin asumarea unei libertati la care si noi tanjim dar de care nu stim sa ne bucuram. Fie pentru ca nu suntem lasati, fie pentru ca suntem prea slabi, fie pentru ca nu avem vointa, sau suntem prea conservatori sau pur si simplu din comoditate si lipsa de spirit de sacrificiu.
Sclavi pe plantatie? Intr-o alta acceptie…da! Eu asa cred.
Articole Asemanatoare:
Fii la curent cu noutatile!
Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la:
Newsletter
Twitter
Facebook
RSS
Introdu adresa ta de email si numele in formularul de mai jos pentru a primi GRATUIT primul meu PDF.
